Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Alfabet: România – declaraţie de iubire

        de Cristian Pătrăşconiu

a. Dennis Deletant a publicat – la editura Humanitas, foarte recent, 2023 – ediţia în limba română a memoriilor sale de istoric şi de excelent cunoscător al României. Cartea se chemă În căutarea României. O aventură personală din ‘65 până astăzi şi este, nu am nici un dubiu, una dintre cele mai preţioase lucrări subsumate speciei generoase a literaturii memoriei apărute la noi în ultimii ani.

ă. Dennis Deletant – cel despre care Robert D. Kaplan notează următoarele: „Nici un universitar străin nu a urmărit în ultimele decenii ororile şi bogăţia istoriei României din secolul XX aşa cum a făcut-o Dennis Deletant.“

â. Sau cel despre care John Simpson, şef BBC, spune, la fel de elogios şi de binemeritat c㠄este poate cel mai important specialist în istoria României, începând cu perioada întunecată a lui Nicolae Ceauşescu, când a dat dovadă de un curaj remarcabil, ridicându-se împotriva dictaturii… Relaţia lui cu România este fascinantă, iar această carte e o lectură esenţială pentru oricine vrea să o înţeleag㠓.

b. O mică picanterie: în urmă cu puţine luni, tot în Ramuri, la aceeaşi rubrică, am publicat un text despre Paul Kenyon. De asemenea, autor britanic. De asemenea, autor al unei istorii spectaculoase dedicate României. Şi căsătorit cu o româncă. Ei bine, şi Dennis Deletant este, de multe decenii, căsătorit tot cu o româncă, distinsa doamnă Andreea Caracostea. Cei doi au doi copii – pe jumătate români şi ei, aşadar.

c. Mai mult decât atât: Dennis Deletant e singurul istoric străin specializat în istoria modernă şi contemporană a României care a primit prestigioase decoraţii de la doi dintre preşedinţii ţării noastre (Constantinescu şi Iohannis). Una dintre urmările acestui fapt este că acela care e decorat poate solicita cetăţenia română. Dennis Deletant – poate că aici apare în premieră această informaţie – este, de câţiva ani, şi cetăţean român.

d. Am vorbit recent cu domnia sa – ceea ce e, de fiecare dată, un mare privilegiu pentru mine. Cu umor, mi-a confirmat, şi ca observator activ de la distanţă, şi în noua sa calitate de cetăţean român, că niciodată nu te poţi plictisi în România.

e. În căutarea României este, într-un fel, un copil de hârtie al pandemiei provocate de coronavirus. Izolarea îndelungată i-a întrerupt contractele universitare/ academice obişnuite prestigiosului istoric şi, de asemenea, a sporit curiozitatea urmaşilor săi pentru cele pe care le povesteşte, cu şarm şi stil britanic desăvârşite, Dennis Deletant cu privire la România. O parte dintre istoriile sale – toate, cu accente personale evidente – sunt în această carte.

f. O altă parte a acestor istorii (poate cu un accent mai mare pe cele trăite după 1989), mi-a mărturisit cu ocazia vizitei sale din aprilie-mai în România, îşi aşteaptă un timp potrivit – cel mai potrivit! – pentru a fi puse în pagină, în ceea ce va fi o istorie la fel de personală, o continuare a acestei cărţi splendide.

g. Două-trei „cârlige” despre structura cărţii. Mai întâi: şase decenii aproape de România – de unde rezultă o cunoaştere (a istoriei, a locurilor, a ţării, a trecutului recent, a tribulaţiilor prezentului) la prima mână, rafinată, „motorizat㔠de o curiozitate, o eleganţă şi o deschidere remarcabilă.

h. Apoi: un dozaj fin, rafinat al perioadelor istorice survolate sau marcate printr-o amintire sau alta. Cam jumătate din cartea lui Dennis Deletant e despre ce a fost înainte de 1989; a doua jumătate, despre ce e recent & recentissim în istoria personală a dlui Deletant şi în istoria noastră.

i. Scriitura e, firesc, la persoana întâi – dar, dincolo de cascada de detalii, de anecdote, de micii istorii, ceea ce spune/ scrie în această carte Dennis Deletant are şi relevanţ㠖 aşa-zicând – obiectivă, din unghi de vedere istoric. În căutatea României e, în primul rând, istoria lui Dennis Deletant, dar e şi istoria noastră. Şi anume, e istoria noastră ca zestre de memorie şi ca pedagogie continuă.

î. Zestre de memorie: Dennis Deletant este unul dintre marii avocaţi ai memoriei din spaţiul public românesc. Pentru că prezenţa lui e de durată şi e o lecţie de consecvenţă. Memoria înseamnă istorie, înseamnă (fie şi opţional) cunoaştere, înseamnă respect, dar şi ajustare. Un singur asterisc aici: pentru mai mulţi ani, Dennis Deletant a fost rector al Şcolii de vară de la Memorialul Sighet, o instituţie de aur pentru visul democratic autentic al României. Memoria e, la limită, în termenii de netrecut ai Anei Blandiana, justiţie – şi Dennis Deletant este unul dintre cei care ştiu prea bine aceasta.

j. Istoria ca lecţie: dl Deletant e autorul unui proiect de cursă lungă în miezul căruia e onestitatea, curiozitatea bine intenţionată şi bine plasată şi, chiar dacă sună maximal, adevărul. Adevărul istoric, oricât de dureros ar fi acesta. Ce face – cărţi, conferinţe, contacte, dialoguri publice, interviuri şi aşa mai departe – de decenii la noi Dennis Deletant e un fel de „lecţie de neuitare”. Ne pierdem şi mai mult, ne rătăcim şi mai mult, ne îmbolnăvim şi mai tare dacă ne uităm istoria, fie ea şi istoria recent㠖 ne sugerează, cu fiecare componentă a evantaiului acţiunilor sale publice, Dennis Deletant. De aceea: nu trebuie să uităm, avem, cumva, datoria de neuitare.

k. Sabina Fati, I: „Dennis Deletant cunoaşte România de aproape 60 de ani şi tot de atâta vreme călătoreşte dinspre Vest spre Est pentru a înţelege, pentru a scrie, pentru a ajuta, pentru a pune reflectorul asupra istoriei noastre recente, pe care adesea o ştie mai bine decât noi”.

l. Sabina Fati, II: „În căutarea României ne ajută să nu uităm, ne povesteşte de unde venim şi ce drum lung am făcut în ultimii 60 de ani. Totul este văzut prin lentila celui care are şi destulă distanţă, şi suficientă apropiere pentru a ne arăta doar detaliile care contează“.

m. Mai mult de două-trei „cârlige” spicy din această carte – căci sunt, atent plasate, numeroase pasajele care provoac㠄zoom”-ul, care cresc instantaneu atenţia. Unul dintre acestea: dosarul de la Securitate – cel cunoscut, desigur, căci nu e exclus să fie şi alte documente în ceea ce nu e (deocamdată) public – al lui Dennis Deletant numără nu mai puţin de 1.500 de pagini.

n. O altă secvenţ㠄picantă”: în timpul vizitei preşedintelui Nixon în România, Dennis Deletant e, printr-un fericit concurs de împrejurări, traducător al unei părţi a delegaţiei americane. Mai mult decât atât: cu acel(aşi) prilej, el atinge, pentru câteva secunde, valiza nucleară a Statelor Unite şi chiar o duce în mână pentru câteva secunde.

o. Îl vizitează, (şi) înainte de 1989, pe Corneliu Coposu – şi urmările acestor vizite sunt dintre cele mai diverse. Îl revede imediat după evenimentele din decembrie 1989 – şi revederea celor doi este, de data aceasta în alte coordonate, de asemenea palpitantă.

p. În 1988 primeşte interdicţia de a veni în România – e, cu alte cuvinte, persona non grata –, ca urmare a comentariilor sale (din care reproduce o parte chiar în carte) critice la adresa politicii oficiale a României din acele vremuri. Sunt, într-adevăr, poziţionări critice, dar perfect în adevăr, ca să folosim o sintagmă celebră.

q. La Revoluţia din decembrie, la puţine zile după căderea Ceauşeştilor, ar fi putut să fie, dacă ar fi acceptat propunerea lui Ion Caramitru, şef „la cultur㔠la Bacău. Detaliile – picante şi ele – în carte! Din fericire, Dennis Deletant nu a acceptat atât de generoasa şi, mai ales, naiva propunere.

r. În cartea aceasta exist㠖 parte, de asemenea, a eticii neuitării – un tronson tematic semnificativ pe care Dennis Deletant îl dedică Republicii Moldova. O ţară pe care, de asemenea, o cunoaşte din multe perspective şi, nu mai puţin, din experienţă directă. Să spun(em) doar atât: nu sunt mulţi istoricii români – de fapt, sunt foarte puţini – care scriu, cu o asemenea empatie, despre Basarabia cum o face dl Deletant.

s. Istoria o fac, în mod esenţial, oamenii. Deletant ştie prea bine aceasta – şi ilustrează din abudenţă acest „decupaj” privilegiat pentru naraţiunea de tip istoric. În alte cuvinte, genul portretistic e reprezentant într-un fel remarcabil în cartea În căutarea României.

ş. O paranteză legată de titlul cărţii – parcă în limba engleză sună şi mai bine, şi mai elocvent: In Search of Romania. Un proces, o deschidere, lampa curiozităţii şi a atenţiei mereu aprinsă!

t. Revenind la portrete, sunt de mai multe feluri şi, fie că sunt schiţe, fie că sunt detaliate, toate sunt ataşant conturate. Le-aş împărţi – şi cu sugestie de lectură aferent㠖 în două tipuri: cele ale civililor (copios, cele mai numeroase) şi cele care merg spre ceea ce un important politolog numea societatea necivilă, aşadar, ale necivililor.

ţ. Trei exemple din zona celor care sunt, direct, fără echivoc, în patrimoniul verticalităţii. Prima – despre demersul celor de la Memorialul Sighet, un portet de instituţie, însă tutelată de figura iconică a Anei Blandiana şi a lui Romulus Rusan mai ales: „am privit proiectul Sighet nu în termeni de distribuire a vinovăţiilor, ci în termeni de distribuire a responsabilităţilor. (...) nu este exagerat să afirm că Memorialul de la Sighet e considerat de mulţi specialişti drept cel mai elocvent şi mai impresionant muzeu de acest fel din Europa”.

u. Apoi – cu un context generos pe care îl rezumă în carte, Doina Cornea: „rezistenţa e solitară în faţa dictatorului, refuzul ei de a-şi abandona propria demnitate şi de a tăcea în faţa persecuţiilor şi a intimidărilor stau mărturie pentru tăria interioară a acestei femei remarcabile care, pentru o bună parte a deceniului, a reprezentat conştiinţa românilor”.

v. Şi – dar, repet, portretele de acest fel sunt mult mai multe! –, despre Şerban Papacostea: „pentru mine, el a fost un simbol al rectitudinii şi al fermităţii rareori întâlnite într-o societate sfâşiată de comunism şi obligată să-şi întoarcă privirea de la Vest la Est. Aceste calităţi personale i-au conferit o autoritate morală neobişnuită printre istoricii români”.

w. Şi două exemple din zona „necivililor”. Primul: 7 pagini despre Mircea Răceanu. Fără spoilere!

x. Al doilea: (tot) şapte pagini despre Ion Mihai Pacepa. Şi, la fel, fără vreun alt indiciu decât aprecierea – valabilă şi pentru paginile despre Răceanu – că, în mic, veţi (re)găsi câte o mare poveste.

y. O (pen)ultimă observaţie: nimic din ce reprezintă mari borne al istoriei recente a României nu e ocolit în această carte. Direct sau indirect, explicit sau aluziv – le vom regăsi în carte. Pentru ultimele 5-6 decenii. Pentru alte perioade ale istoriei moderne a României, alte cărţi ale lui Dennis Deletant sunt, de asemenea, de prim raft.

z. În mod fundamental, În căutarea României e o mare declaraţie de iubire pe care, prin carte şi prin felul în care e autorul în carte, Dennis Deletant o face ţării noastre. Să o primim recunoscători. Chiar avem pentru ce să fim aşa, cu asupra de măsură!a

Nr. 05 / 2023
Şedinţa Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România din 5 aprilie 2023

Şedinţa Consiliului Uniunii Scriitorilor din România din 5 aprilie 2023

In memoriam Radu Cosaşu (1930-2023)

Concurs de manuscrise la Festlit Cluj – ediţia a 10-a 7 – 9 iunie 2023

Calendar al scriitorilor din Filiala Craiova a USR

Puterea dinlăuntrul literaturii
de Gabriel Coşoveanu

Cântă, zeiţă. Simone Weil şi Nietzsche
de Cătălin Pavel

Zi plină de variate tăceri (3)
de Gheorghe Grigurcu

Oportunism, conformism, snobism
de Nicolae Prelipceanu

„Regele Renaşterii artistice româneşti”
de Mihai Ghiţulescu

Alfabet: România – declaraţie de iubire
de Cristian Pătrăşconiu

Viu şi periculos
de Dumitru Ungureanu

Alex Gregora sau vocaţia mântuirii prin poezie
de Florian Copcea

Atotputernicia mangafalei
de Gela Enea

Mareşalii alcătuiesc un tablou care reflectă, prin extensie, personalitatea regelui şi calitatea elitelor de care poate dispune în serviciul său direct
de Tudor Vişan-Miu

Ancheta Ramuri: Literatura şi voinţa de putere

#ImpresiiSenzaţii. Despre cum materia face sens
de Xenia Negrea

Necazuri cu şcoala, laborator de teatru-film
de Daniela Firescu

Poezie
de Dumitru Andreca

Poezie
de Laurenţiu Belizan

Parisul Marthei Bibescu
de Maria Tronea

Mass-media locale în postcomunism: perspective
de Iulian Bitoleanu

Gânduri despre dragostea şi întunericul lui Oz
de Mihai Valentin Vladimirescu

Imaginarul în complexul semantic
de Toma Grigorie

Sindromul Stockholm şi contrarietatea relevantă
de Gabriela Nedelcu-Păsărin

Casa numelor
de Colm Tóibín

Cu Marcel la timpul trecut*
de Cătălin Davidescu

© 2007 Revista Ramuri